Zile aliturgice (în care nu se săvârşeşte nicio Sfântă Liturghie): miercuri şi vineri, în săptămâna Lăsatului sec de brânză (18 şi 20 februarie); luni şi marţi, în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti (23 și 24 februarie); în Sfânta şi Marea Vineri (10 aprilie).
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de 10 ori pe an: 1 şi 5 ianuarie; 1, 8, 15, 22 și 29 martie; 9 și 11 aprilie; 24 decembrie.
Liturghia Darurilor înainte-sfinţite se săvârşeşte în zilele de rând din Postul Sfintelor Paşti (luni – vineri), începând de miercuri în prima săptămână a Postului Mare până în Sfânta şi Marea Miercuri inclusiv, cu excepția praznicului Bunei Vestiri.
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se săvârşeşte în toate celelalte zile.